Rozariul Inimii Primitoare a lui Isus Broşură

Viziune a Inimii Primitoare a lui Isus
primită de Micheline Boisvert, o mamă creştină din statul Québec.

Într-o zi, pe când se întorcea acasă, Micheline a fost luată, vreme de cinci ceasuri, în stăpânirea Puterii Absolute a lui Dumnezeu, Dragoste şi Lumină. Contopită astfel cu Atotputerea de lumină a Fecioarei Maria, s-a rugat împreună cu Ea pentru sufletele din Purgatoriu. După aceea, Fecioara Maria a învăţat-o cum să recite Rozariul, în uniune cu Inima Primitoare a Fiului ei, Domnul nostru Isus Cristos.

Fecioara Maria, a cărei inimă este strâns unită cu Inima Primitoare a Fiului său, i-a arătat Michelinei că fiecare mister al Rozariului, rostit în unitate cu Inima Primitoare a lui Isus, face parte dintr-un „scut” ocrotitor, ţesut din lumină şi pace, a cărui influenţă binefăcătoare se întinde în jurul sufletelor noastre, a pământului întreg, punând stavilă puterilor răului. Fecioara Maria a mai învăţat-o şi că fiecare dintre misterele Rozariului ne aduce harul de a fi izbăviţi de orice rău, purificaţi şi sfinţiţi, tămăduiţi şi eliberaţi de tot ce nu vine de la Dumnezeu. Maica Domnului i-a mai revelat de asemenea Michelinei şi că, prin harul atotputernic dăruit prin acest Rozariu, poate fi tăiat tot ce ne încătuşează  prin relele noastre obiceiuri şi prin păcate. Recitarea Rozariului face ca suflete aflate în Purgatoriu să  fie eliberate.

În timpul acestei luări în stăpânire şi viziuni, Micheline a avut viziunea Pământului suspendat în Cer. A văzut apoi în jurul planetei Terra un cerc reprezentând Rozariul. Plecând de la fiecare Ave Maria, Tatăl nostru  şi Glorie fie Tatălui.., ţâşnea spre pământ o rază de lumină.

Fecioara Maria îi arăta astfel Michelinei puterea dăruită de Dumnezeu Rozariului, atunci când el este recitat prin mijlocirea Inimii Primitoare a Fiului său. După rugăciunea Rozariului, Fecioara Maria şi-a întins braţele către pământ, iar Micheline a avut viziunea luptei duse de către Fecioara Maria, care alunga mulţimi de diavoli care se năpusteau asupra copiilor pe pământ.

„Dumnezeule, care eşti Tată, Fiu, Duh Sfânt, împreună cu Inima Neprihănită a Mariei, în unitatea Inimii Primitoare a lui Isus, te lăudăm şi te binecuvântăm pentru Atot-Puterile de har pe care le primim prin Rozariul Inimii Primitoare a lui Isus şi pentru Atot-Puterile de haruri luminoase.”

 

                Rozariul Inimii Primitoare a lui Isus

 

 

 

 

Rugăciune începătoare

Tată etern, îţi ofer Inima Primitoare a Fiului Tău Iubit, Trupul, Sângele, Sufletul şi Divinitatea Lui - pentru păcatele noastre şi ale lumii întregi.

 

Se va recita apoi...

 

- Cred în Dumnezeu, Tatăl...

- Tatăl nostru care eşti în ceruri...

- Bucură-te, Marie, plină de har... ( de trei ori)

- Glorie fie Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt...
 

Urmate de...

 

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Doamne, Tatăl nostru
- îndură-te de noi şi de lumea întreagă.

 

Association Coeur d'Accueil de Jésus

C.P. 200 Succ. Dépôt Rive-Nord Boisbriand (Québec) Canada J7E 4J2
Tel.: (450) 965-9942 | Fax.: (450) 965-7539